Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au deschis un dosar penal „in rem” în urma plângerii depuse de fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoș Vlad, împotriva vicepremierului interimar Oana Gheorghiu și a ministrului interimar al Economiei, Irineu Darău. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii urmează să înceapă audierile în acest caz în perioada următoare.
Dragoș Vlad a depus marți, la sediul central al DNA din Știrbei Vodă, o plângere penală însoțită de documente și probe suplimentare, relatează Mediafax. Ulterior, fostul șef al ADR a făcut public conținutul sesizării și a prezentat acuzațiile într-o intervenție televizată.
Surse judiciare susțin că DNA a deschis un dosar penal „in rem”, ceea ce înseamnă că ancheta vizează faptele reclamate, fără ca vreo persoană să fie pusă sub acuzare în acest moment. Procurorii efectuează verificări preliminare și pregătesc audieri în dosar.
Până în prezent, Dragoș Vlad nu a fost audiat oficial de procurorii anticorupție, acesta limitându-se la depunerea documentelor și probelor la DNA.
Acuzațiile formulate de fostul șef ADR
În plângerea depusă la DNA, Dragoș Vlad reclamă presupuse presiuni exercitate asupra sa pentru încălcarea legislației privind achizițiile publice și pentru facilitarea unor colaborări cu grupul de firme Schwartz.
Fostul președinte al ADR susține că intervențiile ar fi avut legătură cu proiecte strategice de digitalizare finanțate prin PNRR, inclusiv infrastructura de cloud guvernamental și procesele de digitalizare a administrației publice.
Potrivit documentului transmis procurorilor, Vlad reclamă:
- anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui proiect strategic de digitalizare;
- riscul pierderii unor fonduri europene nerambursabile de aproximativ 164 milioane de lei;
- presiuni repetate pentru identificarea unor soluții de colaborare cu grupul de societăți Schwartz;
- tentative de influențare a unor proceduri administrative și contractuale.
Dragoș Vlad: „Au existat solicitări repetate”
În declarațiile publice făcute după depunerea plângerii, Dragoș Vlad a afirmat că primele discuții au avut loc în luna ianuarie, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Economiei, Irineu Darău.
Potrivit acestuia, ulterior ar fi fost organizată o întâlnire cu reprezentanți ai grupului Schwartz, în cadrul căreia s-ar fi solicitat informații detaliate despre investițiile din PNRR, infrastructura de cloud guvernamental, competențele digitale și procesele de automatizare din administrația publică.
Vlad susține că solicitările au continuat și că anumite servicii cerute erau deja asigurate prin parteneriatul existent cu STS.
Reacția Oanei Gheorghiu
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a respins acuzațiile formulate de fostul șef al ADR și a declarat că speră ca procurorii DNA să clarifice rapid situația.
Aceasta a afirmat că acuzațiile reprezintă „o perdea de fum” menită să distragă atenția de la problemele actuale ale procesului de digitalizare a statului român.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




