Doar 32 de posturi ocupate de titulari în învățământul sibian

spot_img
Cele mai citite

Mai puțin de jumătate de posturi au fost ocupate la titularizare, în prima ședință publică de reparizare a posturilor, care a avut loc luni, 27 iulie. Cele mai multe posturi (10) s-au ocupat în învățământul primar, la învățători și 4 în învățământul preșcolar, educatori. Din cele 74 de posturi puse la dispoziția cadrelor didactice, care au avut medii peste 7,00 la titularizare, numai 32 s-au ocupat, restul de 42 de posturi rămânând neocupate. Pentru moment, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu nu au putut preciza motivele concrete pentru care acestea nu au fost ocupate, însă au promis că vor reveni cu informații.
În calendarul legat de distribuirea posturilor în învățământul sibian urmează o distribuire a directorilor, în data de 20 august, o nouă ședință de repartizare, de data aceasta a suplinitorilor, în 25 august și totul se va încheia cu un alt concurs de suplinire, la începutul lunii septembrie. Acesta se va ține pentru profesorii care vor să mai ocupe posturile rămase libere la acea dată.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

De la o operație pe cord la medalia de aur: Atanasia sau cum să transformi fragilitatea în performanță

Povestea Heartfully de Anca POPAÎmi amintesc faptul că i-am scris numele pe diplomă. Locul întâi cu 323 sărituri în...

Știri pe același subiect