Elevii de la Școala „Nicolae Iorga” din Sibiu, Premiul I la festivalul FRANÇAIS SUR SCÈNE, cu o piesă filmată la Muzeul Național Brukenthal

Cele mai citite

Elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Sibiu au obținut Premiul I la secțiunea teatru în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului-concurs FRANÇAIS SUR SCÈNE, impresionând juriul prin creativitate, expresivitate și un mesaj educativ puternic.

Filmări la „Casa Altemberger”

Filmările pentru piesa „Au pays des cancres” au avut loc în cadrul Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”, parte a Muzeului Național Brukenthal, instituție care a susținut desfășurarea proiectului. Întregul proces a fost coordonat și supravegheat de muzeograful Andreea Corca.

Mesajul piesei, despre puterea cuvintelor

Spectacolul spune povestea lui Daniel, un elev leneș care ajunge în „Țara Leneșilor”, unde descoperă, prin intermediul semnelor de punctuație, cât de important este modul în care folosim cuvintele. Mesajul piesei este unul actual și relevant: cuvintele au putere, iar punctuația le oferă sens și claritate.

Rezultatul obținut confirmă talentul și implicarea elevilor sibieni, dar și dedicarea doamnei profesoare Andreia Ețcu, care a coordonat proiectul. Prin pasiune, muncă în echipă și creativitate, tinerii artiști au reușit să aducă un nou motiv de mândrie comunității educaționale din Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Garda de Mediu și IGSU au verificat toate depozitele de deșeuri din România: amenzi de 1,1 milioane lei și zeci de sancțiuni

Garda Națională de Mediu (GNM), împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), au desfășurat un amplu control...

Știri pe același subiect