Crescătorii de oi din România ar putea primi în curând o veste mult așteptată. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat progrese importante în procesul de reluare a exporturilor de ovine și carcase de oaie, după discuțiile purtate cu reprezentanții Comisiei Europene.
Potrivit instituției, delegația României a primit semnale favorabile din partea Direcției Generale pentru Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei Europene (DG SANTE), în urma întâlnirilor tehnice desfășurate la Bruxelles. Oficialii europeni și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini identificarea unor soluții care să permită redeschiderea piețelor externe pentru sectorul ovin românesc, relatează Mediafax.
Discuții la nivel european pentru deblocarea exporturilor
Demersurile au fost inițiate de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și au continuat în cadrul reuniunii Consiliului Uniunii Europene de la Luxemburg. La întâlnire a participat și vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, care a susținut măsurile și propunerile tehnice prezentate de autoritățile române.
În paralel, au avut loc discuții cu oficiali europeni privind identificarea unor soluții rapide pentru reluarea exporturilor de ovine. ANSVSA susține că măsurile aplicate pentru combaterea focarelor de variolă ovină și pestă a micilor rumegătoare au fost fundamentate științific și implementate conform normelor europene.
Grup de experți internaționali pentru validarea strategiei României
Un pas important în procesul de deblocare a exporturilor îl reprezintă constituirea unui grup de lucru format din experți internaționali și specialiști români. Acesta va analiza și valida strategia propusă de autoritățile române pentru reluarea comerțului cu ovine, asigurând în același timp protecția efectivelor din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Potrivit ANSVSA, echipa de experți ar urma să fie formată în zilele următoare. Ulterior, specialiștii europeni vor efectua o misiune de audit în România pentru a evalua situația din exploatațiile afectate și eficiența măsurilor sanitare implementate.
Decizia finală ar putea veni la începutul lunii iulie
Reprezentanții ANSVSA estimează că, la începutul lunii iulie, comisia de experți va putea formula concluziile finale și soluțiile necesare pentru reluarea exporturilor de ovine.
Autoritățile române susțin că obiectivul principal este protejarea fermierilor și menținerea României în rândul principalilor exportatori europeni de ovine. În ultimii ani, țara noastră a avut contracte importante pe piețele externe, inclusiv în state din Africa și Orientul Mijlociu, unde cererea pentru ovine românești rămâne ridicată.
Reluarea exporturilor ar reprezenta o gură de oxigen pentru crescătorii de oi, afectați de restricțiile impuse în contextul apariției focarelor de boli la animale.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



