Patru persoane au fost rănite, în noaptea de miercuri spre joi, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp, în Porumbacu de Jos.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism, un tânăr în vârstă de 19 ani, pe fondul neadaptării vitezei în condiții de carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a celor trei pasageri, unul în vârstă de 17 ani și doi în vârstă de 16 ani, localnici, aceștia fiind transportați la spital.
Echipaje de prim ajutor de la Ambulanța și SMURD Sibiu au intervenit la locul evenimentului rutier.
Un copil de16 ani politraumatizat, inconștient, intubat, a fost transportat la UPU Sibiu iar ulterior la Compartimentul Primire Urgențe Luther
Un minor de 17 ani cu traumatism costal și de membru superior, conștient, a ajuns de asemenea la Spitalul Luther, iar un alt tânăr de 16 ani, cu traumatism dorsal, conștient, a fost transportat tot la Urgența Spitalului Luther.
Tânărul de19 ani a suferit traumatism la picior, este suspect de fractură și prezenta multiple traumatisme și contuzii.