10.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

FOTO: Accident grav pe strada Nicolae Iorga, o femeie a fost prinsa sub o mașină

Cele mai citite

Accident grav pe strada Nicolae Iorga. O femeie de 76 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de o mașină și prinsă sub aceasta. Femeia s-a oprit să îi explice unei șoferițe cum să ajungă pe strada Hipodromului când a fost lovită în plin de o mașină și târâtă câțiva metri.
Femeia care nu cunoștea orașul a oprit mașina pe marginea drumului și s-a dat jos. Cele doua vorbeau în spatele autoturismului staționat când au fost lovite. „Eram în spate, la colțul mașinii și vorbeam când am auzit frână puternică și a și fost izbitura. A lovit-o pe femeie foarte tare, a prins-o sub mașină, era blocată acolo și a târât-o cu mașina lui.” a povestit soferita
Bătrâna a fost rănită grav și a fost transportată de urgență la spital, nici cealalta femeie nu a scapat însă nevătămata iar ambulanța a venit din nou și după ea. „În urma accidentului rutier, la Unitatea Primiri Urgențe au ajuns două femei, una în vârstă de 76 de ani iar cealaltă în vârstă de 59 de ani. În urma investigațiilor medicale s-a constatat că femeia în vârstă de 76 de ani a suferit multiple fracturi la nivelul trunchiului bazinului și este nevoie de internare. Cealaltă femeie, în vârstă de 59 de ani este stabilă și conștientă, are suspiciuni de fracturi dar starea ei nu este la fel de gravă.” a declarat Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu
Polițiștii au făcut cercetări la fața locului pentru a stabili cum s-a întâmplat acest accident. „Pe fondul nepăstrării distanței în mers, un conducător auto a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla oprit în fața sa pe partea carosabilă, autoturism în spatele căruia se aflau pe asfalt în afara mașinii. În urma impactului, cele două persoane au fost rănite.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Șoferul vinovat de producererea accidentului, un barbat de 67 de ani este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

spot_img
Ultimele știri

Derby-ul baschetului românesc se joacă în sferturile play-off-ului

Cel mai important meci din Baschetul românesc se joacă în play-off-ul Ligii Naționale, iar atmosfera în tribune se anunță...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect