Autobuzele electrice care vor face legătura între localitățile din nordul județului Sibiu și Mediaș au ajuns în autogara din Mediaș.
Autobuzele au fost achiziționate în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciului de transport public local în zona funcțională a ADI Nord Trans”.
Potrivit contractului, au fost achiziționate 16 autobuze electrice noi de 10 metri, 32 stații de reîncărcare lentă aferente amplasate la autobază și 5 stații de reîncărcare rapidă amplasate pe traseu.

Întregul proiect vizează dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport într-un mod durabil, prietenos cu mediul, sigur și adaptat noilor tehnologii, pentru o dezvoltare economică sustenabilă și o creștere a capacității de reziliență, în zona de nord a județului Sibiu, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans.
Localitățile care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Nord Trans sunt Alma, Ațel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Blăjel, Bârghiș, Brateiu, Copșa Mică, Dârlos, Dumbrăveni, Hoghilag, Mediaș, Micăsasa, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor.

„Conștient fiind de faptul că dacă „nimeni nu te ajută, trebuie să te ajuți singur”, în urmă cu mai bine de 4 ani i-am invitat pe primarii din 17 localități la o discuție pe tema înființării unei asociații care să rezolve problema transportului public de persoane în nordul județului Sibiu.
Cu excepția primarilor din comunele Bazna și Laslea, toți primarii au fost de acord că doar împreună putem să rezolvăm această problemă care devenise (mai ales în perioada pandemiei) tot mai critică.
Am trecut la constituirea asociației, colegii primari m-au ales președinte, iar obiectivul meu a fost acela de a găsi finanțare europeană pentru a achiziționa autobuze și de a rezolva problema transportului public de persoane în toate localitățile care au acceptat să facă parte din asociație.
Cu ajutorul unei firme de consultanță specializată în atragerea de fonduri europene, am găsit finanțare, am organizat licitația, am semnat contractul, iar acum munca în echipă a dat roade ținând cont că autobuzele electrice au ajuns deja la Autogara Mediaș.

Până când aceste autobuze vor fi puse în folosință mai trebuie parcurse câteva etape importante și anume :
• montarea stațiilor de încărcare la capetele de traseu sau acolo unde este posibil ;
• atribuirea traseelor ;
• angajarea unui număr corespunzător de conducători auto, posesori ai unui permis de conducere cu categoria D.
Pe această cale țin să le mulțumesc tuturor primarilor care indiferent de orientarea politică sau de inerentele dispute, au pus pe primul loc interesul oamenilor pe care ii reprezintă.

Țin să îl felicit pe actualul primar al comunei Bazna pentru ca și-a exprimat dorința de a include și localitatea pe care o reprezintă în asociație un gest firesc pentru care are toată susținerea mea și a colegilor mei primari din asociație.
Continui să cred că nordul județului Sibiu poate să fie puternic doar dacă este unit și dacă noi primarii și consiliile locale reușim să atragem fonduri extrabugetare importante pentru dezvoltarea întregii zone și implicit pentru un trai mai bun pentru fiecare cetățean”, a transmis primarul Mediașului, Gheorghe Roman, pe Facebook.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




