9.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO: Două motociclete SMURD au intrat în dotarea ISU Sibiu

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Lidl România, continuă extinderea programului național de dotare a celor mai aglomerate orașe din țară cu motociclete de intervenție urbană, capabile să scurteze timpul de răspuns la cazurile grave, atunci când fiecare secundă contează, prin adăugarea orașului Sibiu pe harta reședințelor de județ care fac parte din acest program.

Astfel, două noi motociclete, echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor (defibrilator semi-automat, balon de ventilație, trusă cu laringoscop, aspirator de secreții și geantă medicală de urgență conținând alte echipamente specifice) au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.

De asemenea, motocicletele au fost dotate și cu dispozitive de avertizare sonoră și luminoasă, dar și cu sisteme speciale de comunicații.

Pentru a putea folosi cele două motociclete, zece paramedici SMURD au beneficiat de cursuri specifice de perfecționare pentru conducerea în condiții periculoase și au primit zece seturi complete de echipamente de protecție moto, tip vară/iarnă.

Sprijinul financiar oferit de Lidl România pentru extinderea acestui proiect în județul Sibiu este de aproximativ 400.000 de lei.

Acest program a fost demarat inițial în București de către Fundația pentru SMURD prin achiziționarea primelor două motociclete cu ajutorul fondurilor strânse în urma unei campanii de redirecționare a 2% din impozitul pe venit către această cauză.

Ulterior, cu sprijinul Lidl România și al clienților retailerului, au fost achiziționate încă cinci motociclete pentru București, printr-o investiție de 690.000 de lei, în 2015.

Până în prezent au mai fost achiziționate cu sprijinul Lidl încă 16 motociclete pentru orașele Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov, Galați, Târgu-Mureș și Ploiești în valoare totală de 2.560.000 de lei.

„Scurtarea timpului de ajungere la caz, prin fiecare secundă în minus pe care echipajele noastre o petrec în cursa contra-cronometru către victimă, reprezintă o șansă în plus acordată pacienților pentru a căror viață ne luptăm zilnic.

Intrarea în intervenție a unor echipaje pe 2 roți în Sibiu, așa cum am putut observa și în celelalte orașe dotate cu motociclete de intervenție urbană în cei 13 ani de dezvoltare a proiectului, va duce la salvarea multor persoane care, suferind un stop cardiorespirator, vor putea fi resuscitate până la ajungerea primei mașini la caz.

Astfel de pacienți, prin primirea unui ajutor semnificativ mai rapid și începerea promptă a manevrelor de resuscitare, au din start o șansă mult mai mare de recuperare din punct de vedere neurologic.

Suntem recunoscători că datorită ajutorului oferit de Lidl România care ne este un partener de nădejde în acest proiect încă din anul 2015, reușim să facem din ce în ce mai mult pentru cei a căror viață depinde aproape în totalitate de viteza noastră de reacție’’ a declarat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Odată cu operaționalizarea motocicletelor SMURD, putem afirma cu încredere că am mai făcut un pas în procesul de îmbunătățire al calității serviciilor pe care le oferim comunității.

Având în vedere ca Sibiul este un oraș istoric, ce are o multitudine de zone, de la unele aglomerate până la unele greu accesibile pentru ambulanțe, operaționalizarea motocicletelor vine cu un plus de eficiență, reducând timpii de răspuns la cazurile medicale din astfel de zone, cazuri în care fiecare secundă, fiecare minut sunt cruciale.

Ne dorim și lucrăm permanent la îmbunătățirea modului în care intervenim și gestionăm situațiile de urgență cu care ne confruntăm zi de zi, iar pe această cale mulțumim tuturor celor care sprijină acest demers pentru ca au înțeles ca rolul nostru este unul foarte important: acela de a salva vieți ” a declarat locotenent colonel Lucian Trefaș, inspectorul șef al ISU Sibiu.

În București, timpul mediu de intervenție cu o motocicletă SMURD este de 3-5 minute, ceea ce face o diferență semnificativă în cazul unor urgențe majore, așa cum este, de exemplu, stopul cardio-respirator, unde timpul mediu de răspuns al unei ambulanțe este de 8 minute și 42 de secunde.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Iarna a revenit în județul Sibiu

Iarna a revenit în județul Sibiu, în stațiunea Păltiniș, unde a nins vineri după amiaza.În staţiunea Păltiniș ninge, s-a...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect