10.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

FOTO: Pasagerii spre/dinspre München, primii care au scăpat de controlul de frontieră pe Aeroportul Internațional Sibiu

Cele mai citite

Călătorii curselor spre și dinspre München au fost primii care au beneficiat de noua organizare a fluxurilor pe Aeroportul Internațional Sibiu.

În ziua inaugurării Air Schengen la Aeroportul Internațional Sibiu, primii pasageri care au beneficiat de noua organizare a fluxurilor, care a facilitat accesul către zona de intrare în țară și către zona de pre-îmbarcare fără necesitatea efectuării controlului de frontieră, au fost cei care au călătorit alături de compania Lufthansa dinspre și spre München, la orele 00:57, respectiv 6:10.

„Totul a decurs conform așteptărilor. Pe această cale, mulțumim colegilor din cadrul sectorului Poliției Frontieră Sibiu, precum și colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru modul în care s-au mobilizat și adaptat noului mod de procesare al pasagerilor.

Aeroportul Internațional Sibiu este dedicat îmbunătățirii continuă a serviciilor oferite și asigură pasagerii că va continua să implementeze măsuri menite să optimizeze experiența lor de călătorie”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A scăzut dramatic numărul concediilor medicale în România. În iunie au început controalele Ministerului Sănătății

A scăzut cu 200.000 numărul de concedii medicale acordate în perioada iulie–septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.Este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect