FOTO/ULTIMA ORĂ: DISPARIȚIE în Mediaș! O copilă de 12 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors/UPDATE: Fata a fost găsită în Târnava

spot_img
Cele mai citite

UPDATE: „Minora a fost găsită pe raza localității Târnava, iar în perioada cât a lipsit, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a transmis IPJ Sibiu, vineri dimineața.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O minoră în vârstă de 12 ani din municipiul Mediaș este căutată de polițiștii sibieni, după ce a plecat de acasă în data de 20 octombrie și nu a mai revenit.

Tatăl fetei a sesizat poliția în 22 octombrie, iar oamenii legii solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, minora se numește Cristof Emilia-Marina, are 12 ani și este domiciliată în municipiul Mediaș.

La data de 22 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sibiu au fost sesizați de către tatăl fetei, care a anunțat că aceasta a plecat voluntar de la domiciliu în urmă cu două zile, într-o direcție necunoscută, fără să se mai întoarcă.

Semnalmentele minorei dispărute

Fata are aproximativ 1,55 metri înălțime, părul lung, de culoare șaten, ochii căprui și o constituție atletică.

La momentul dispariției, aceasta purta o geacă neagră cu alb, blugi negri și pantofi sport albi.

Un semn particular care poate ajuta la identificarea sa este o aluniță situată la nivelul obrazului stâng.

Persoanele care au informații sunt rugate să sune la 112

Polițiștii fac apel la cetățenii care au văzut-o pe minoră sau care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla să anunțe autoritățile.

Orice informație care poate contribui la găsirea fetei poate fi transmisă celei mai apropiate unități de poliție sau prin apel gratuit la numărul unic de urgență 112.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Spitalul Municipal Sibiu primește investiții de 1,93 milioane de lei pentru modernizare

Primăria Sibiu pregătește investiții în valoare totală de 1,93 milioane de lei pentru modernizarea Spitalului Municipal, unitate medicală aflată...

Știri pe același subiect