Persoane rămase deocamdată necunoscute au vandalizat panourile trilingve cu numele localității de la intrarea în Mediaș.
Autorul sau autorii au tăiat cu vopsea numele „Mediasch” și „Medgyes” de pe ambele panouri situate la intrarea în municipiu dinspre Sibiu.
Vestea a fost prezentată, miercuri seara, pe pagina de Facebook a UDMR Mediaș.
„Veste tristă din Mediaș: autori necunoscuți au vopsit peste inscripțiile în limba maghiară și germană la intrarea dinspre Copșa Mică.
Astfel de acte nu doar că perturbă conviețuirea comunitară, dar dăunează și patrimoniului nostru istoric și cultural.
Rugăm pe toți cei care dețin informații despre acest incident să anunțe autoritățile.
Să acționăm împreună împotriva vandalismului și să păstrăm diversitatea și istoria orașului nostru!”, a transmis UDMR Mediaș pe Facebook.
IPJ Sibiu a oferit și un punct de vedere referitor la această situație.
„În cursul zilei de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au declanșat verificări din oficiu, fără a fi constatate nereguli cu privire la starea indicatoarelor în cauză.
Până în prezent, la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, nu s-au înregistrat sesizări cu privire la murdărirea acestor indicatoare”