-8.7 C
Sibiu
vineri, februarie 21, 2025

Fraude masive raportate: Atacatorii cibernetici pretind că sunt angajați ai unor bănci

Cele mai citite

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică atrage atenția asupra fraudelor prin metoda Spoofing.

Spoofing-ul este o metodă prin care atacatorii se dau drept bănci, instituții sau companii cunoscute, folosind numere de telefon sau adrese de email falsificate.

Fraudele prin apeluri telefonice sunt tot mai frecvente. De exemplu, unele victime au raportat că au fost contactate de persoane care pretindeau că sunt reprezentanți ai unor bănci și că au aprobat un credit fictiv în numele acestora.

Ulterior, atacatorii solicitau date personale sub pretextul anulării creditului.

De asemenea, s-au raportat cazuri în care atacatorii foloseau numere de telefon afișate pe site-urile oficiale ale unor instituții publice, cum ar fi secretariatele acestora, și pretindeau a fi reprezentanți ai autorităților.

În unele cazuri, atacatorii invocau amenințări precum implicarea Poliției pentru a presa victima să furnizeze informații confidențiale.

Nu furnizați niciodată informații sensibile prin telefon, email sau SMS, chiar dacă apelul pare real. Verificați direct cu instituția folosind datele de contact oficiale.

Fiți vigilenți, nu răspundeți solicitărilor urgente de a furniza date și anunțați imediat autoritățile în caz de suspiciune”, a transmis Directoratul Național de Securitate Cibernetică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Un autotren defect blochează Valea Oltului

Sunt probleme vineri seara pe Valea Oltului după ce un autotren s-a defectat și blochează un sens de mers.Potrivit...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect