În 25 martie se împlinesc 203 ani de atestare documentară a instituției Poliția Română, iar în Sibiu vor fi organizate mai multe activități.
Astfel, în 25 martie, în intervalul orar 10-14, sibienii sunt așteptați în Piața Habermann din municipiul Sibiu, unde polițiștii sibieni îi vor întâmpina cu standuri expoziţionale de tehnică folosită în activitățile curente, un atelier al polițiștilor Serviciului Acțiuni Speciale, demonstrații de dresaj canin și ateliere de educație rutieră, inclusiv laboratorul mobil de educație rutieră, precum și un laborator criminalistic mobil de ultimă generaţie folosit pentru realizarea unei cercetări eficiente la locul comiterii unei infracţiuni.
„Cei mai mici vor putea recapitula și pune în practică principalele reguli referitoare la circulația pietonilor, cu ajutorul unei intersecții amenajate pentru aceștia la scara redusă, iar cei mai mari își vor putea testa cunoștințele teoretice, dar și abilitățile necesare pentru utilizarea bicicletei și trotinetei electrice în cadrul unui poligon special organizat.
Mult îndrăgiții câini polițiști vor fi și ei prezenți. Echipe canine formate din polițist conductor și câine de serviciu din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu vor realiza diferite exerciții de disciplină, precum și demonstrații de prindere și imobilizare a infractorilor sau de apărare împotriva unui atac.
În această zi de sărbătoare, am pregătit și o surpriză pentru cei care vor vizita standurile de prezentare, în parcarea din zona Teatrului Radu Stanca fiind amenajat un poligon auto, unde polițiștii Serviciului Pregătire Profesională vor efectua demonstrații ale activităților de tactică și intervenție polițienească, de conducere în regim prioritar și defensiv.
Invitația la acest eveniment este deschisă tuturor, adulți și copii, polițiștii fiind pregătiți cu activități, sfaturi si recomandări preventive adaptate în funcție de categoria de vârstă sau domeniul de interes”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.