În contextul în care, în spațiul public, reapar frecvent dezbaterile privind costurile suportate de România pentru sprijinirea Ucrainei, activistul și voluntarul Radu Hossu a publicat pe Facebook o analiză în care încearcă să pună aceste sume în perspectivă.
Pornind de la estimarea că România ar fi acordat Ucrainei aproximativ un miliard de euro de la începutul invaziei ruse, Hossu a împărțit această sumă la perioada de aproximativ 53 de luni de război și la populația țării.
Potrivit calculelor prezentate de acesta, efortul financiar ar echivala cu aproximativ 5 lei pe lună pentru fiecare român. În același mesaj, el extinde analiza și în cazul pensionarilor, susținând că, raportat la numărul acestora, suma ar reprezenta aproximativ 21 de lei pe lună de persoană.
Autorul postării afirmă că aceste cifre contrazic mesajele potrivit cărora sprijinul acordat Ucrainei s-ar fi făcut în detrimentul pensionarilor sau al altor categorii sociale.
Totodată, el critică lipsa de transparență a autorităților în comunicarea cheltuielilor și susține că această situație a alimentat apariția și răspândirea unor informații pe care le consideră manipulatorii.
„Matematică. Cifre. Punct”, își încheie Radu Hossu mesajul, argumentând că ajutorul oferit Ucrainei trebuie privit și prin prisma implicațiilor asupra securității României.
Postarea lui Radu Hossu
„Că tot se (re)aduce în discuție despre câți bani a cheltuit România pentru a susține Ucraina, hai să clarificăm situația:
România a ajutat Ucraina cu undeva sub 1 miliard de euro de la începutul războiului. Dar să spunem că a ajutat cu 1 miliard.
Invazia a început acum aproximativ 53 de luni.
În România sunt aproximativ 19 milioane de oameni. Sunt mai puțini, dar fie, să fie 19 milioane, că nu dau de la mine.
Având aceste date, ajungem la rezultatul de 5 lei pe lună pentru fiecare persoană. Adică o bere la doză pe lună de la Mega Image. Sau 3 țigări Kent 8 pe lună.
Sau o cafea pe lună.
Dar cum propaganda rusă din România spune că s-au luat banii de la pensionari, hai să vedem cât înseamnă de la fiecare pensionar. În România sunt înregistrați 4.67 milioane de pensionari.
Având informația asta, rezultatul este 21 de lei pe lună pentru fiecare pensionar. Sau o cutie de Nurofen pe lună. Sau 2.5 litri de ulei.
Asta ca să avem o imagine cu privire la această manipulare rusească ce se plimbă liber prin România și la care autoritățile noastre nu răspund de niciun fel pentru că ele singure ne-au băgat în vulnerabilitatea asta prin lipsa lor de transparență.
Toți banii ăștia (puțini) s-au dus pentru niște oameni care luptă și mor pentru a-și păstra independența și suveranitatea și care în mod direct ne protejează și pe noi de ruși. Su ve ra ni ta tea!
Cuvântul pe care falșii suveraniști de la noi (în realitate instrumente utilizate de propaganda mincinoasă rusă) îl au toată ziua-n discurs, ca în același timp să-l disprețuiască profund. Să nu vă bazați pe ei pentru binele României.
Matematică. Cifre. Punct”, a scris Radu Hossu pe Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



