De la debutul actualei ediții a O mie de portrete au trecut aproape trei săptămâni și vom intra în curând în ultima săptămână a proiectului.
Sibienii, precum și turiștii, au fost foarte receptivi, la fel ca și anul trecut. În jur de 1600 de persoane au trecut deja prin fața camerei fotografului sibian, Rareș Helici. Zilele trecute l-am vizitat în Piața Mică nr. 3, locul unde îl găsim luna aceasta, în fiecare zi a săptămânii, între orele 11 și 15. L-am întrebat cum evoluează proiectul O mie de portrete, cum a fost primit anul acesta:
”Mult mai multe persoane noi, care au venit pentru prima dată”
”A fost foarte multă lume, foarte mulți copii, mult mai multe persoane noi, care au venit pentru prima dată, față de anul trecut. Cei care au venit anul trecut au revenit și în acest an o parte și vom vedea câți vor mai veni în ultima săptămână și în ultimul weekend al proiectului, în 26 și 27 noiembrie.
Vin în continuare mulți educatori și profesori cu clasele lor, de aceea am ales și orarul acesta în timpul săptămânii, ca să dau posibilitatea să vină și celor care sunt la școală, elevilor sau învățătorilor, dacă vor să aibă o amintire cu clasa. În weekend vin foarte mulți cu familiile. Ar trebui să vezi pe viu agitația sau cum stă lumea în așteptarea fotografiei, bucuria celor care vin, copiii cum se distrează, fug în toate părțile.
Mă bucur când văd familii, au fost cazuri când au venit copii cu clasa în timpul săptămânii iar în weekend și-au adus părinții de mână. I-am recunoscut și i-am întrebat: Oare nu ți-am făcut portretul în urmă cu câteva zile? Ba da, dar i-am adus și pe ai mei! Înseamnă că ceea ce fac ajunge unde trebuie. Cei mici ne dau exemple multe.”
”E cel mai iubit proiect al nostru extrașcolar.”
În puținul timp petrecut în piață am surprins două clase de elevi de liceu, venite pentru fotografii împreună cu doamnele lor diriginte. Așa cum face și în cazul celor care vin cu familiile, Rareș Helici i-a fotografiat atât individual cât și împreună, toată clasa. Am profitat de ocazie pentru a consemna câteva păreri ”la cald” despre proiect:
”Este probabil cea mai luminoasă și de suflet experiență a noastră din fiecare toamnă, când Rareș are acest proiect. Venim de la prima ediție. E un mod prin care comunitatea lărgește puțin modul în care interacționează și sunt sigură că e cel mai iubit proiect al nostru extrașcolar.
Cei cu care am venit astăzi sunt în clasa a XII-a și avem și o poză de grup făcută în clasa a IX-a. În ceilalți ani au venit în mod individual, a fost experiența lor. Am venit în fiecare an cu clasa la care eram dirigintă.” – Paula Ciucur, profesor la Colegiul Național ”Octavian Goga”
O mie de portrete ”scoate oamenii din case și îi aduce împreună”
”Pentru mine proiectul O mie de portrete reprezintă un eveniment cultural destul de important, care se întâmplă în Sibiu în fiecare an, în perioada aceasta. Mi se pare un lucru foarte bun pentru că scoate oamenii din case și îi aduce împreună. Ne cunoaștem aici, suntem cam unii și aceiași care venim, e foarte frumos pentru că pozele lui Rareș Helici îți oferă posibilitatea să te vezi peste ani și ani cum ai evoluat și păstrezi niște relații cu oameni importanți și cu cultura și arta.
Nu sunt sigură dacă de la prima ediție, dar vin cu familia mea și ne facem toți patru portret de vreo patru sau cinci ani și vin și cu clasa de patru ani. Ne facem o poză cu clasa și apoi fiecare dintre noi, portret. Mi se pare foarte frumos că ieșim cu toții și facem ceva împreună.” – Irina Troancă, elevă în clasa a XII-a, Științe sociale, Colegiul Național ”Octavian Goga”
Proiectul 1000 de portrete se desfășoară din 1 până în 27 noiembrie, în Piața Mică, la numărul 3, de luni până vineri, între orele 11 și 15. Rareș Helici va face portretele sibienilor și duminică, 20 noiembrie, precum și în ultimul weekend din lună, în 26 și 27 noiembrie, în același interval orar. Modificările și alte detalii, le puteți afla accesând pagina evenimentului: https://www.facebook.com/1000PortraitsbyRaresHelici