În această dimineață, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis două mesaje de alertă extremă privind intensificări ale vântului de 90–110 km/h în zona montană, unul în jurul orei 2 și unul în jurul orei 8.
În realitate, la Păltiniș Arena condițiile meteo sunt stabile, vântul este slab spre inexistent, iar activitatea în complex se desfășoară în condiții normale de siguranță.
Din păcate, acest mesaj generalizat a creat îngrijorare în rândul turiștilor și schiorilor, determinând mulți dintre cei care intenționau să urce astăzi la Păltiniș să renunțe la deplasare.
Consecința directă este înregistrarea unor pierderi financiare semnificative pentru Complexul de schi și agrement Păltiniș Arena, într-o zi în care activitatea ar fi putut avea loc fără restricții.
„Din păcate, aceste alerte generalizate, care nu reflectă situația reală din teren, au un impact direct și imediat asupra turismului montan.
Foarte mulți oameni au ales să nu mai urce astăzi la Păltiniș din teama indusă de mesaj, ceea ce se traduce prin pierderi financiare importante pentru Păltiniș Arena, dar și pentru întreaga comunitate locală: restaurante, unități de cazare, școli de schi și alte afaceri care depind de fluxul turistic.
Înțelegem și susținem rolul instituțiilor statului în protejarea populației, însă considerăm că este esențial ca aceste mesaje să fie mai bine calibrate, mai localizate și corelate cu realitatea din teren.
Altfel, ele riscă să facă mai mult rău decât bine”, spune Dan Gherman, administratorul complexului Păltiniș Arena
Având în vedere diferența clară dintre situația reală din teren și avertizarea transmisă, Păltiniș Arena solicită autorităților locale și centrale explicații, sub rezerva solicitării inclusiv de compensații pentru pierderile suferite în urma acestor mesaje.
SURSĂ FOTO: Păltiniș Arena/Facebook
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




