Radu Nechifor & Friends cântă pentru Animal Life

Cele mai citite

Naistul Radu Nechifor s-a alăturat campaniei inițiate de Restaurantul Rubin pentru strângerea de fonduri în vederea finalizării adăpostului Animal Life. Evenimentul va avea loc miercuri, 7 Octombrie, la Rubin, unde Radu Nechifor și invitații săi vor susține un moment muzical, începând cu orele 19.00.
Toți cei care doresc să sprijine proiectul Animal Life, și anume finalizarea adăpostului pentru animalele fără stăpân, sunt invitați mâine la Rubin, pentru a servi masa, iar contravaloarea consumației va fi redirecționată către asociație.
“Mă bucură foarte mult inițiativa celor de la Rubin, cu atât mai mult cu cât eu sunt mare iubitor de animale. Mă alătur acestei campanii cu tot dragul pentru că știu cât de important este un astfel de adăpost pentru Sibiu” spune Radu Nechifor.
În această campanie sunt incluse doar preparatele culinare din meniul À la carte. Evenimentul se desfășoară pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie 2015, începând cu ora 11.00 și până la sfârșitul programului.
Rubin - Animal Life

spot_img
spot_img
Ultimele știri

VIDEO/FOTO: Grindina a lovit Biertanul. ANM a emis Cod Portocaliu pentru multe localități din Sibiu

A plouat cu gheață, sâmbătă după amiaza, în județul Sibiu, mai multe localități fiind sub avertizare Cod Portocaliu de...

Știri pe același subiect