1.3 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

Siberia vine la Sibiu, prin ochii lui Mihai Țucă

Cele mai citite

Mihai Ţucă, un pasionat al expediţiilor off-road, coordonatorul expediţiei spre TIKSI, un orășel situat în nordul extrem al Republicii Sakha Yakutia, Rusia, Siberia, la mai bine de 550 km nord față de Cercul Polar, va fi prezent la Sibiu pentru a le povesti tuturor despre frumoasa expediție din 2015.
Scopul expediţiei a fost de a face cunoscută o zonă ascunsă a Siberiei, Republica Yakutia, cu o suprafaţă egală cu cea a Europei şi cu o populaţie egală cu cea a Bucureştiului. Prima expediţie organizată de Mihai Ţucă i-a dus pe cei 8 călători, aproape de capătul lumii, acolo unde la plecare au găsit o altă zonă pe care şi-au propus să o exploreze în cea de-a doua excursie.
„Nu a fost prima dată când am mers în Siberia, înainte de expediția din 2015 am mai avut una cu 3 ani în urmă, dar într-o zonă mai accesibilă, cu doi dintre participanții din ultima expediție. La un moment dat, unde ziceam noi că e capătul lumii, într-un sat uitat de lume, am văzut un mic indicator către o altă localitate, către Nord, de care nu știam nimic. Am zis să vedem ce e acolo. Acum vrem să le arătăm oamenilor că și acolo există și trăiesc oameni cu mai puține mofturi decât aici, cu mai puține pretenții, cu școli, grădinițe, de toate, dar cu condiții grele de viață”, povestea Mihai Țucă în vara anului 2015, după expediția în Siberia.
Expediția TIKSI 2015 va fi prezentată publicului marți, 8 noiembrie, de la ora 18:00, la Cafe Wien, iar intrarea este gratuită.
Detalii despre TIKSI 2015: http://tiksi.offroadclubsibiu.ro/
 

spot_img
Ultimele știri

Cine este propus pentru funcția de prim-ministru: asta ar mai lipsi în circul politic din România

AUR își reafirmă deschis opțiunea pentru funcția de premier: Călin Georgescu rămâne propunerea susținută de partidul lui George Simion.În...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect