Sibienii, invitați să redescopere orașul prin artă. Muzeul Brukenthal organizează ateliere de linogravură

Cele mai citite

Muzeul Național Brukenthal, în parteneriat cu artista vizuală Anca Andra Urdea, lansează proiectul „Orașul Imprimat – Ateliere de explorare artistică a orașului”, prin care sibienii sunt invitați să descopere patrimoniul local prin intermediul linogravurii.

Proiectul se adresează persoanelor cu vârsta de minimum 14 ani și oferă participanților ocazia de a explora orașul Sibiu printr-o tehnică tradițională de imprimare artistică.

Cinci ateliere de linogravură, în octombrie

Grupul de lucru va fi format din 12 participanți, iar participarea este gratuită. Atelierele se vor desfășura în cadrul a cinci sesiuni intensive, programate în zilele de 3, 10, 17, 24 și 31 octombrie 2026.

Linogravura presupune realizarea unei matrițe din linoleum, aplicarea cernelii și transferarea imaginii pe hârtie. În cadrul proiectului, această tehnică va fi folosită pentru explorarea și reinterpretarea artistică a patrimoniului și spațiului urban sibian.

La finalul atelierelor, lucrările realizate de participanți vor fi prezentate într-o expoziție organizată între 6 și 20 noiembrie 2026, curatoriată de Alexandra Runcan.

Cum se fac înscrierile

Persoanele interesate se pot înscrie în perioada 17-29 septembrie 2026, prin transmiterea unui e-mail la [email protected], cu subiectul „Înscriere Ateliere Orașul Imprimat”.

Mesajul trebuie să conțină:

  • numele și prenumele solicitantului;
  • vârsta, care trebuie să fie de minimum 14 ani;
  • numărul de telefon și adresa de e-mail;
  • scurtă motivație, de 3-5 rânduri, privind interesul pentru participarea la proiect;
  • confirmarea disponibilității de a participa la toate cele cinci ateliere și la expoziția finală.

Pentru participanții cu vârste între 14 și 18 ani, este necesar acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali.

Proiectul „Orașul Imprimat – Ateliere de explorare artistică a orașului” este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.

Detalii despre proiect și condițiile de participare sunt disponibile pe site-ul Muzeului Național Brukenthal.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Ce ulei este mai sănătos pentru gătit? Diferențele dintre uleiul de floarea-soarelui, rapiță și măsline

Uleiul de floarea-soarelui, unul dintre cele mai folosite uleiuri în bucătăriile din România, a ajuns în centrul unor controverse...

Știri pe același subiect