ȘOCANT! România, pe primul loc în Europa la refuzul vaccinurilor. 40% dintre românii chestionați spun că nu s-ar vaccina deloc

spot_img
Cele mai citite

România ocupă un loc îngrijorător într-un clasament european privind disponibilitatea oamenilor de a se vaccina.

Potrivit datelor pentru 2025 prezentate de specialistul în politici de sănătate Vlad Mixich, 40% dintre românii chestionați au declarat că nu s-ar vaccina deloc cu vaccinurile recomandate de medici.

Procentul plasează țara noastră pe primul loc în Europa și pe locul al șaptelea la nivel internațional, dintre cele 140 de țări incluse în studiu.

Dincolo de cifre, problema ridică întrebări serioase despre încrederea populației în medicină și în cercetarea științifică.

Potrivit analizei lui Vlad Mixich, România înregistrează cel mai ridicat nivel de neîncredere în știință dintre statele Uniunii Europene.

Specialistul atrage atenția și asupra unui alt detaliu: datele analizate indică o legătură mai clară între atitudinea față de știință și nivelul de educație declarat decât între această atitudine și venituri sau religiozitate.

Mai mult, potrivit lui Mixich, încrederea puternică în știință a scăzut în România cu aproape o treime între 2018 și 2025.

Evoluția readuce în discuție eficiența politicilor educaționale și felul în care informațiile medicale ajung la public.

Ce a scris Vlad Mixich

„Ceva șocant, că practic nu mai suntem în weekend. Pe harta din imagine, în anul 2025 România e pe primul loc în toată Europa (nu doar printre țările UE) cu 40% dintre cei întrebați declarând că nu s-ar vaccina deloc cu vaccinurile recomandate de medici.

Internațional, procentul ne plasează pe locul 7 dintre cele 140 de țări incluse în studiu.

Cauza principală este lipsa de încredere în știință, România înregistrând cel mai mare procent de neîncredere în știință dintre țările UE.

Aparent contraintuitiv, această lipsă dramatică de neîncredere existentă printre noi (cum altcumva decât dramatic am putea eticheta procentele de mai sus?) nu este corelată atât de mult cu religiozitatea sau cu nivelul veniturilor, ci cu nivelul de educație declarat.

Datele publicate arată că aici diferențele sunt cele mai clare.

Și nu, fenomenul nu pare (cel puțin la o primă citire) a fi legat de o neîncredere generalizată în societate căci, de exemplu, nu ieșim prea în evidență comparativ cu restul țărilor europene la nivelul de încredere/neîncredere pe care îl avem în vecinii noștri. Aici ne păstrăm în medie.

Să nu fim complet amnezici și să ne reamintim că, în urmă cu un deceniu, Președintele de atunci al României a lansat un program (care a fost și promisiune electorală și ulterior adoptat la nivel guvernamental) numit „România Educată”.

Din 2018 până astăzi, în România ponderea celor care spun că au multă încredere în știință a scăzut cu aproape o treime”, a scris Vlad Mixich, specialist în politici de sănătate și publicist.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Salariile medii nete din România, în 2026: 11 județe au depășit pragul de 1.000 de euro pe lună – Sibiul a înregistrat cea mai...

Salariile din România dau primele semne de revenire, după perioada de încetinire a creșterilor. În iunie 2026, nouă județe...

Știri pe același subiect