Cu profundă tristețe, colectivul Spitalului Militar Sibiu anunță trecerea în neființă a celui care a fost Col. (r) Dr. Constantinescu Dan Gheorghe, medic primar în specialitățile neurologie și psihiatrie, un profesionist dedicat și un coleg respectat.
„Dr. Constantinescu Dan Gheorghe și-a desfășurat activitatea în cadrul spitalului nostru timp de peste trei decenii, contribuind semnificativ la îngrijirea pacienților și la dezvoltarea serviciilor medicale.
A activat ca medic specialist psihiatru în perioada 1979–1994, iar între 1994–2001 a ocupat funcția de șef al Secției Neurologie și Psihiatrie.
După trecerea în rezervă, la data de 30 noiembrie 2001, cu gradul de colonel, și-a continuat activitatea în cadrul spitalului, ocupând, în perioada 1 decembrie 2001 – 15 iulie 2013, postul de medic primar în specialitățile neurologie și psihiatrie în compartimentul de neurologie al Secției Medicină Internă.

De-a lungul întregii sale cariere, a fost apreciat pentru profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul său față de profesia medicală și față de pacienți.
Prin activitatea sa, a lăsat o amprentă durabilă în comunitatea medicală și în memoria celor care au avut privilegiul de a-i fi colegi.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, apropiaților și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a transmis Spitalul Militar Sibiu
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




