Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, inițiată de PSD și AUR, a fost adoptată de Parlamentul României.
Astfel, au fost înregistrate 281 de voturi pentru adoptarea moțiunii. Patru parlamentari au votat împotrivă, iar trei au fost anulate.
A fost o zi decisivă pe scena politică românească, unde Parlamentul a dezbătut și votat astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan.
Ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului a început în jurul orei 11:00, iar votul final a început în cursul după amiezii.
Moțiunea a fost inițiată de PSD și AUR, fiind semnată de peste 250 de parlamentari.
Demersul vine într-un context politic tensionat, după ce PSD a ieșit de la guvernare, iar Cabinetul Bolojan a rămas fără o majoritate stabilă.
În ultimele zile au avut loc negocieri intense pentru atragerea voturilor decisive, în condițiile în care o parte dintre semnatari și-au reconsiderat poziția sau sunt indeciși.
Dezbaterea din Parlament a fost marcată de schimburi dure de replici între putere și opoziție.
Inițiatorii moțiunii au acuzat Guvernul de politici economice greșite și lipsă de dialog, în timp ce premierul a încercat să convingă parlamentarii să respingă demersul și să evite o criză politică majoră.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




