Un sibian cu 1,20 alcoolemie a intrat cu mașina pe trotuar și a distrus o conductă de gaz

spot_img
Cele mai citite

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 4, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident rutier produs pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turnișorului, în apropiere de intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, un sibian în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe trotuar și a acroșat conducta de gaz a trei imobile.

Conducătorul auto a suferit răni ușoare și a fost transportat la spital de către polițiștii rutieri întrucât a refuzat transportul cu echipajul medical.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,20 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pompierii sibieni au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD la acest eveniment rutier.

„Pompierii au asigurat măsurile de protecție și securitate la incendiu, obturând țeava de gaz până la sosirea echipajelor tehnice de la operatorul de gaze și electricitate, întrucât țeava de gaz a fost ruptă.

Șoferul, a fost transportat la UPU Sibiu de echipajul IPJ, întrucât avea tulburări de comportament și a refuzat transportul cu echipajul SMURD”, a precizat sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Pentru unii au fost doar 11 ani. Pentru suporteri, a fost o parte din viață. Ce rămâne după FC Hermannstadt?

Cine se mai gândește la suporterii echipei FC Hermannstadt? 11 ani de iubire, aruncați în tăcerea unui stadion gol.Sunt...

Știri pe același subiect