12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

VIDEO: A început Postul Mare. La Catedrala Mitropolitană din Sibiu se desfășoară unele dintre cele mai emoționante slujbe ale anului bisericesc

Cele mai citite

A început Postul Mare, Postul Paștelui – cel mai aspru dintre posturile rânduite de Biserică, a întoarcerii către Dumnezeu.

Este vremea înfrânării, a tăcerii roditoare, a rugăciunii stăruitoare și a întoarcerii inimii către Dumnezeu. Mai mult decât o schimbare a alimentației, postul este o schimbare a vieții: un exercițiu al iertării, al milosteniei și al împăcării cu sine si cu aproapele.

Postul ne cheamă să lăsăm deoparte graba și zgomotul cotidian și să redescoperim liniștea sufletului. Este un timp al pocăinței, dar și al nădejdii.

Prin fiecare rugăciune rostită cu smerenie, urcăm o treaptă spre lumina Învierii. Iertarea devine puntea dintre oameni, iar milostenia – dovada vie a credinței lucrătoare prin iubire.

Publicitate

În această primă săptămână a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, se desfășoară unele dintre cele mai emoționante și adânci slujbe ale anului bisericesc.

Un moment deosebit îl reprezintă Pavecernița Mare cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, o rânduială de o frumusețe aparte, care pătrunde adânc în conștiință și îndeamnă la cercetare lăuntrică.

Canonul este o adevărată oglindă a sufletului, o chemare la pocăință sinceră și la reînnoire spirituală.

Programul liturgic al primei săptămâni la Catedrala Mitropolitană în imaginea de mai jos.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Parcul Sub Arini din Sibiu intră în modernizare: investiție de 41 de milioane lei, iaz, amfiteatru și zone noi de relaxare

Primăria Sibiu a lansat licitația pentru reamenajarea Parcului Sub Arini, cel mai mare spațiu verde al orașului, cu un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect