VIDEO: Ninsoare ca în plină iarnă la Sibiu

Cele mai citite

Meteorologii au avertizat că astăzi vremea se schimbă radical, temperaturile scad drastic iar la munte vor fi ninsori. A nins însă şi în oraş aproape două ore, ca în plină iarnă.
De dimineaţă a plouat iar apoi ploaia s-a transformat în ninsoare. Oamenii au fost surpinşi, nimeni nu se aştepta să mai ningă la final de martie. „Ştiam că se va răci, mă aşteptam să fie frig şi să plouă dar nu credeam că va ninge. Nu cred că e normal să mai ningă în perioada asta.” a spus o sibiancă
A nins şi la munte, la Păliniş şi la Bâlea Lac. De altfel, meteorologii au emis o avertizare cod galben de nisnori şi vânt puternic în zonele de munte ce este valabilă până diseară la ora 20. „În Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55…60 km/h, iar pe creste peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.” se arată în informarea meteorologică

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Polițiștii au ieșit ÎN FORȚĂ pe DN1, în județul Sibiu. Ce s-a întâmplat

Razie de amploare pe DN 1, în Sibiu: 188 de amenzi și permise reținute. Un șofer, prins băut la...

Știri pe același subiect