Scandal la Romsilva, după ce o clădire construită în Prahova cu 2,7 milioane de lei pentru a servi drept sediu administrativ a ajuns să semene mai degrabă cu o cabană de vânătoare.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a făcut publice imagini din interiorul imobilului și o discuție cu directorul general al Romsilva, Jean Vișan.
În clădire sunt mai multe camere, fiecare cu acces la băi dotate cu dușuri.
Potrivit ministrului, imobilul a fost prezentat drept investiție pentru sediul administrativ al Romsilva și al Direcției Silvice Prahova.
Numai că, după lucrările realizate, destinația spațiului nu este încă foarte clară.
„Sediul lor a ieşit mai mult cabană, decât sediu administrativ”, a transmis Diana Buzoianu.
În discuția cu ministrul, directorul general al Romsilva spune că imobilul nu are deocamdată o destinație finală și că poate fi folosit atât pentru birouri, cât și pentru cazarea celor care vin la vânătoare.
„Acum, se întreabă dacă vor pune paturi sau birouri acolo, în funcţie de reorganizare, cică”, scrie Diana Buzoianu, pe rețelele de socializare.
Întrebat dacă aproape trei milioane de lei au fost investiți într-un spațiu care ar putea fi folosit și pentru cazarea participanților la partide de vânătoare, Jean Vișan răspunde:
„Da acuma mă adaptez în funcţie de organizare”.
Șeful Romsilva susține și că dușurile sunt necesare pentru angajații Regiei, inclusiv în timpul programului de lucru.
Discuția devine însă tensionată atunci când ministrul îl întreabă pe directorul general dacă în clădire ar putea fi cazat inclusiv un „baron local” venit la vânătoare.
Răspunsul lui Jean Vișan este:
„Poate să vină şi un baron local, nu are voie să vină, cum adică nu are voie să vină?”
Ministrul Mediului susține că problema nu este cine ar putea folosi clădirea, ci modul în care au fost cheltuiți banii publici și destinația pentru care a fost făcută investiția.
„Eu am transmis un mesaj cât se poate de clar: dacă această clădire va fi folosită drept cabană de vânătoare după ce ani de zile Romsilva a zis că va fi sediu administrativ şi s-au aruncat milioane de lei în ea, vom ataca pe toate căile legale această mutare de fonduri fără declararea reală a destinaţiei lor”, a scris Diana Buzoianu, în social media.
Ministrul a criticat și reacția conducerii Romsilva în legătură cu posibilitatea cazării unor persoane influente.
„Se întreba ironic directorul general al Romsilva de ce ar fi o problemă dacă ar ajunge să fie cazaţi baronii locali în această clădire.
Problema este, dragi reprezentanţi la nivel naţional Romsilva, că banii publici folosiţi pe hârtie pentru sedii administrative nu trebuie folosiţi în practică pentru ca unii baroni să aibă aproape de Bucureşti o cabană de lux de vacanţă”, a adăugat Diana Buzoianu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



