UPDATE: „Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea o autospecială de poliție pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, la intersecția cu bulevardul Vasile Milea, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus pe bulevardul Vasile Milea de către un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea. Ulterior, în accident au mai fost implicate alte două autoturisme.
Conducătorul autospecialei de poliție și un pasager al acesteia, respectiv un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sibiu, precum și alte trei persoane aflate în autoturismele implicate în accident, respectiv un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Neamț și un minor, în vârstă de 8 ani, din localitatea Șelimbăr, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Traficul rutier a fost reluat în condiții normale”, a transmis Vlad Teodosiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Autospecială de poliție, implicată într-un accident la Sibiu, duminică seara. Un copil și patru adulți au ajuns la spital.
Un accident rutier în care a fost implicată și o autospecială de poliție s-a produs la intersecția bulevardului General Vasile Milea cu străzile Nicolae Iorga și Moldoveanu, din municipiul Sibiu.
La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție: un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
În urma accidentului, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Doi dintre răniți se aflau în autospeciala Poliției Sibiu.
Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, care a suferit traumatisme la membrele superioare și la nivelul toracelui, și un bărbat de 45 de ani, politraumatizat.
Un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, a suferit traumatisme la membre și la nivelul toracelui. De asemenea, un copil de 7 ani, cu traumatism abdominal, a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Luther.
Echipajul SMURD a transportat la UPU Sibiu un bărbat care prezenta multiple contuzii. Acesta era conștient. Celelalte victime au fost asistate și transportate de echipajele SAJ.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Traficul în zonă se desfășoară alternativ.
SURSĂ VIDEO: Cititori Sibiu 100%
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





