7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Amenzi uriaşe pentru doi soţi care nu au stat în carantină şi izolare

Cele mai citite

Doi soţi din Copşa Mică au primit amenzi în valoare totală de 7.500 de lei pentru că nu au stat în carantină, respectiv izolare.
Poliţiştii din judeţ au organizat acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei, dintre care 5 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
O femeie în vârstă de 79 de ani, din orașul Tălmaciu, a fost avertizată în scris pentru nerespectarea măsurii izolării. De asemenea, o femeie în vârstă de 21 de ani, din Copșa Mică, a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar soțul acesteia, în vârstă de 26 de ani, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru încălcarea măsurii carantinei.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Lâna ca tradiție europeană. Județul Sibiu, prezent la întâlnirea COMMHERITOUR din Slovenia

În perioada 3–6 noiembrie 2025, reprezentanți ai proiectului „COMMHERITOUR – Community-based models for sustainable valorisation of cultural heritage crafts...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect