10.2 C
Sibiu
miercuri, octombrie 16, 2024

eveniment

Bărbat din Sibiu şi femeie din Dârlos, reţinuţi pentru o tâlhărie

Publicitate

Cele mai citite

Două persoane, un sibian de 40 de ani şi o femeie în vârstă de 48 de ani, din Dârlos, au fost fost reţinute de poliţişti pentru tâlhărie calificată. Cei doi sunt bănuiţi că au agresat un tânăr şi i-au furat două telefoane şi o sumă de bani.
Cei doi sunt bănuiţi că duminică seara, în timp ce se aflau în Piața Mare  din Sibiu, l-ar fi abordat pe un tânăr în vârstă de 20 de ani, cetățean străin, invitându-l să consume împreună băuturi alcoolice într-un imobil de pe strada Constituției, unde în jurul orei 22 bărbatul și femeia l-ar fi agresat pe tânăr și i-ar fi furat două telefoane mobile și suma de 70 de lei.
„Ca urmare a sesizării efectuate de partea vătămată, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar polițiștii de investigații criminale au reușit în scurt timp identificarea și prinderea persoanelor bănuite de comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Față de cei doi presupuși autori s-a luat măsura reținerii 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Ministrul Agriculturii: Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial

Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, proiectul de ordonanţă urmând să fie lansat în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect