Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a susţinut marţi că alocarea banilor de la minister către direcţiile regionale pentru întreţinerea şi reabilitarea drumurilor nu s-a mai făcut în acest an în funcţie de influenţa „baronilor” locali, ca în guvernarea anterioară, ci s-a procedat în mod corect.
„Vom continua să investim în drumurile naţionale din România, pentru că sunt foarte importante în economia mobilităţii între reţelele principale, între autostrăzi, dar în acelaşi timp, ţinând cont de faptul că avem în România aproape 900 de kilometri de autostradă şi 16.000 de kilometri de drum naţional, este clar că este o nevoie foarte mare de a investi în reţeaua de drumuri naţionale. Anul acesta am reuşit să reabilităm aproape 1.300 de kilometri. Anul acesta am avut bugete corect repartizate către DRDP-uri (direcţiile regionale de drumuri şi poduri – n.r.).
Bugetele noastre nu au mai urmărit puterea unui ‘baron’ local, aşa cum făceau cei dinaintea noastră. Din păcate, banii pentru reabilitarea drumurilor naţionale urmăreau influenţa politică a unuia sau altuia în Guvern. Acest lucru nu s-a mai întâmplat în acest an, pentru că am constatat, pe de o parte, că banii care au mers în anumite direcţii nu au rezolvat problema infrastructurii, din păcate, iar DRDP-urile din Ardeal, în special, au fost în permanenţă văduvite de resurse. În consecinţă, am alocat resurse corect către fiecare DRDP şi către fiecare secţie de drum în parte, astfel încât reţeaua de drumuri să fie întreţinută şi reabilitată”, a precizat Lucian Bode.
Ministrul Transporturilor a fost prezent, marţi, în localitatea Bălan, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a 20 de kilometri din Drumul Naţional 1G, pe ruta Tihău – Hida.
„Am ales să venim astăzi la Bălan. La fel de bine puteam să fim în Tihău sau la Hida, pe acest traseu al Drumului Naţional 1G, Tihău-Hida. Am ales să venim astăzi aici şi să arătăm că şi în România se poate, să arătăm că un obiectiv pentru care ne-am fixat ca şi ţintă Ziua Naţională, ziua de 1 Decembrie, zi în care să finalizăm lucrările la acest obiectiv, este atins, prin efortul extraordinar al celor care au muncit aici – pe de o parte, beneficiarul CNAIR, prin DRDP Cluj şi Secţia de drumuri Zalău, şi, evident, mă refer la constructori”, a adăugat oficialul guvernamental.
Acesta a subliniat faptul că drumul reabilitat va lega o zonă importantă a Sălajului, Valea Someşului, atât de viitoarea autostradă, cât şi de partea de vest a ţării, inclusiv conexiunea cu Ungaria.
„Suntem conştienţi cât de important este să reabilităm, să investim în drumurile naţionale, care asigură conectivitate cu reţeaua principală, cu autostrăzile. Acest Drum Naţional 1G, Tihău – Hida, în continuare până la Sânmihaiu Almaşului şi mai departe, de la Zimbor până la Huedin, este un drum important în economia mobilităţii pentru această zonă.
Noi am gândit reabilitarea acestui drum într-un complex mult mai larg. Vor începe lucrările la autostradă în primele luni ale anului viitor, se va lucra pe cei 43-44 de kilometri dintre Nădăşel şi Poarta Sălajului şi este clar că, odată cu darea în trafic a autostrăzii, conexiunea la autostradă de pe Valea Someşului se poate face foarte uşor pe acest drum naţional reabilitat. Totodată, noi ne-am gândit că Jiboul, Valea Someşului trebuie să fie conectate şi la Vest, prin drumul expres Baia Mare – Jibou”, a conchis Lucian Bode.
Potrivit directorului Regionalei de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Ciocan, Drumul Naţional 1G Tihău – Hida a fost modernizat cu circa 12 milioane de lei, pentru 20 de kilometri de carosabil. (AGERPRES)