Șoc pentru angajații Orange România: compania pregătește un val de plecări voluntare și pensionări anticipate, într-un amplu program de reducere a costurilor. Anunțul a fost transmis miercuri, la ora 15:30, chiar de CEO-ul Orange România, Julien Ducarroz, printr-un mesaj adresat angajaților companiei.
Deocamdată, compania nu a făcut public numărul persoanelor care ar urma să plece, nici departamentele vizate, criteriile exacte de selecție sau valoarea pachetelor financiare oferite.
Potrivit informațiilor prezentate de Doru Șupeală, angajații care se încadrează în criteriile stabilite de companie vor fi contactați individual de departamentul de Resurse Umane și vor avea posibilitatea să refuze plecarea.
Mesajul este cu atât mai surprinzător pentru angajați cu cât, potrivit relatării lui Șupeală, nu ar fi existat anterior semnale publice sau interne care să anunțe o astfel de măsură.
Orange România are în prezent aproximativ 3.931 de angajați, conform datelor financiare aferente anului 2025. Numărul acestora a fost cu aproximativ 3,2% mai mic decât în 2024.

„Urmează un val de concedieri amiabile la Orange România.
Azi la ora 15.30 CEO-ul companiei, Julien Ducarroz, a transmis mesajul din imagine către toți angajații din România ai firmei.
Nu există deocamdată niciun fel de informație despre numărul angajaților care vor fi afectați de această decizie, sectoarele de activitate care sunt vizate, criteriile de selecție a concediaților și valoarea despăgubirilor oferite celor invitați să plece din firmă.
Informația de astăzi a șocat mulți angajați, fiindcă vine pe neașteptate, neexistând până în prezent zvonuri sau alte inițiative interne de comunicare care să anticipeze această notificare.
Orange este una dintre companiile exemplare pentru modul în care își tratează angajații, iar anunțul făcut azi de către CEO precizează foarte clar că despărțirile se vor face prin plecări voluntare (desfacere amiabilă a contractului de muncă, dublată de un pachet financiar) și pensionări anticipate.
Persoanele care se încadrează în criteriile stabilite de firmă vor fi contactate, individual, de către departamentul HR al firmei și vor putea să refuze să plece din companie.
Șeful Orange România precizează totuși, în mesajul de azi, că dacă reducerile de costuri operaționale obținute prin acest val de concedieri nu vor fi suficiente, firma va apela și la alte metode de optimizare, mai puțin confortabile.
Orange România are în prezent circa 3.931 de angajați, conform ultimelor date financiare disponibile, aferente anului 2025. Față de 2024, numărul de angajați al Orange România a scăzut în 2025 cu aproximativ 3,2%.
Voi reveni pe subiect pe măsură ce primesc informații suplimentare”, a scris Doru Șupeală pe Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




