Câte puncte primești la pensie, dacă ai facultate, și câți bani îți aduc anii de studiu

Cele mai citite

Anii în care o persoană a urmat facultatea pot fi luați în calcul la stabilirea pensiei, chiar dacă pentru perioada respectivă nu au fost plătite contribuții de asigurări sociale. Legea pensiilor include studiile universitare în categoria perioadelor asimilate stagiului de cotizare, iar pentru aceste perioade se acordă un punctaj care intră în calculul pensiei.

Nu este însă vorba despre ani contributivi, iar diferența este importantă pentru stabilirea dreptului la anumite tipuri de pensie.

Când se adaugă anii de facultate la pensie

Potrivit Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, perioada în care o persoană a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar poate fi considerată perioadă asimilată stagiului de cotizare, potrivit adevarul.ro.

Pentru ca studiile să fie luate în calcul, trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de lege: să fi fost urmate pe durata normală a acestora, iar persoana trebuie să le fi absolvit cu diploma corespunzătoare, respectiv diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diplomă de doctor, după caz.

Perioada de studii este valorificată numai dacă nu se suprapune cu o perioadă în care persoana a realizat deja stagiu de cotizare. Dacă, de exemplu, o persoană a urmat facultatea și în aceeași perioadă a avut un loc de muncă pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, la calcul nu se cumulează cele două punctaje pentru aceeași perioadă. Se ia în considerare punctajul aferent veniturilor pentru care s-au plătit contribuții.

În cazul persoanelor care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau mai multe cicluri de studii universitare de același nivel, legea permite asimilarea unei singure perioade de studii de același nivel, la alegerea persoanei.

Este importantă și diferența dintre perioada asimilată și stagiul de cotizare contributiv. Perioadele asimilate sunt perioade în care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuții de asigurări sociale, dar pe care legea le consideră echivalente stagiului de cotizare și le valorifică la stabilirea pensiei, în condițiile legii.

Prin urmare, anii de facultate nu devin, prin simplul fapt că sunt recunoscuți la pensie, ani de contribuție. Ei sunt perioade asimilate și au un regim distinct.

Această diferență contează, de exemplu, la pensia anticipată, pentru care perioadele asimilate nu intră în stagiul complet de cotizare contributiv necesar pentru stabilirea dreptului.

Câte puncte de pensie valorează anii de facultate

Pentru studiile universitare care îndeplinesc condițiile legale, punctajul lunar este de 0,25 puncte.

Astfel, pentru o perioadă integrală de studii, rezultatul este:

  • 1 an de facultate = 0,25 puncte
  • 2 ani de facultate = 0,50 puncte
  • 3 ani de facultate = 0,75 puncte
  • 4 ani de facultate = 1 punct
  • 5 ani de facultate = 1,25 puncte
  • 6 ani de facultate = 1,50 puncte

Acestea sunt puncte care intră în numărul total de puncte realizat de asiguratului. Punctele de stabilitate sunt acordate separat, doar dacă persoana care iese la pensie are un stagiu contributiv de peste 25 de ani.

Deci facultatea nu aduce puncte de stabilitate, ci aduce punctajul aferent perioadei asimilate.

Câți bani în plus pot aduce anii de facultate

Iată un exemplu de calcul:

În 2026, valoarea punctului de referință este menținută la 81 de lei. Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.

Prin urmare, pentru a vedea cât poate reprezenta perioada de facultate în pensia calculată potrivit regulilor valabile în 2026, punctajul aferent studiilor poate fi înmulțit cu valoarea punctului de referință de 81 de lei.

Pentru o facultate cu durata normală de patru ani, calculul este:

4 ani × 0,25 puncte = 1 punct

iar:

1 punct × 81 de lei = 81 de lei.

Așadar, în condițiile valorii punctului de referință din 2026, patru ani de facultate pot reprezenta 81 de lei în plus la cuantumul pensiei, dacă întreaga perioadă este eligibilă și este valorificată la stabilirea pensiei.

Pentru alte durate, calculul este:

  • 3 ani de facultate: 0,75 puncte × 81 de lei = 60,75 lei
  • 4 ani de facultate: 1 punct × 81 de lei = 81 de lei
  • 5 ani de facultate: 1,25 puncte × 81 de lei = 101,25 lei
  • 6 ani de facultate: 1,50 puncte × 81 de lei = 121,50 lei

Sumele reprezintă efectul punctajului aferent studiilor la valoarea punctului de referință valabilă în 2026. Ele nu reprezintă o sumă plătită separat pentru facultate și nici nu înseamnă că persoana primește o indemnizație distinctă pentru anii de studiu.

De asemenea, suma finală a pensiei nu se stabilește doar în funcție de anii de facultate. La calcul intră toate punctele realizate de persoană, inclusiv cele provenite din perioadele în care a lucrat și a plătit contribuții, precum și, dacă sunt îndeplinite condițiile, punctele de stabilitate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Nicușor Dan pregătește desemnarea premierului. Partidele, chemate miercuri la consultări la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan se pregătește să facă pasul decisiv pentru formarea unui nou Guvern. Potrivit unor surse politice, șeful...

Știri pe același subiect