0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

CCR: Foștii parlamentari rămân cu pensiile speciale

Cele mai citite

Potrivit unui comunicat al CCR, cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct. 2, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I din Legea 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii 192/2023.

De asemenea, instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. II din Legea 192/2023 sunt neconstituţionale.

Tot marţi, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 192/2023 este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecă.

„În esenţă, Curtea a reţinut că abrogarea dispoziţiilor legale care instituiau indemnizaţia pentru limita de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privinţa stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competenţa constituţională de a elimina pentru viitor indemnizaţia pentru limita de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art. 69 din Constituţie referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor nu a fost încălcat”, se precizează în comunicat.

În acelaşi timp, Curtea a mai observat că indemnizaţia pentru limita de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare.

„Având în vedere că această indemnizaţie se acordă, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reţinut că principiul securităţii juridice protejează dreptul legal al deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii 192/2023 la indemnizaţia pentru limita de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.

Prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limita de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securităţii juridice.

Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei şi nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puţin a unui mandat reprezentativ”, explică judecătorii constituţionali.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect