Copil de 10 ani și o conducătoare auto, răniți într-un accident rutier

Cele mai citite

O conducătoare auto și un copil de 10 ani au fost răniți, luni dimineața, într-un accident rutier produs la Drumul Național 14, ăn afara localității Târnava.
În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că pe fondul unui carosabil umed și alunecos, conducătoarea auto, în vârstă de 35 de ani din Axente Sever, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în șanțul din beton situat pe partea sa de mers.
Femeia aflată la volan și un copil de 10 ani au fost răniți în urma evenimentului. Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două persoane rănite. Femeia s-a ales în urma accidentului cu un traumatism cranio-cerebral acut închis, iar minorul cu un traumatism toracic de la centura de siguranță.
Ambii au fost transportați la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru investigații medicale. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz pentru a clarifica toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

spot_img
Ultimele știri

Legea prosumatorilor, declarată constituțională: beneficii majore pentru românii cu panouri fotovoltaice

Românii care produc energie acasă primesc o veste importantă: legea prosumatorilor a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect