Biletele de tren se scumpesc cu 20% din data de 1 iulie.
La sfârșitul lunii martie, Executivul a aprobat bugetul CFR Călători, companie care a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete de la 1 iulie. Ministrul Transporturilor a precizat că demersul aparţine conducerii CFR Călători care îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii şi pentru mentenanţă.
Într-un comunicat de presă, CFR susține că măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013.
„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevedrilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi. De asemenea se vor menţine și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare”, a informat, joi, CFR Călători.
„Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant.
Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, a scris în luna martie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe Facebook.