Pompierii sibieni au intervenit la ieșirea din localitatea Sebeșul de Sus pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, o cisternă cu apă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD. De asemenea, a fost mobilizat si SVSU Racovița cu propria autospecială de stingere.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la adăpostul de animale, precum și la anexele adăpostului.
„Pompierii ai lichidat incendiul care a afectat adăpostul în proporție de 90%, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați.
7 porci au fost salvați, unul fiind găsit decedat în interiorul adăpostului. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 55 de ani, care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând transportul la spital.
Cauza izbucnirii incendiului a fost jarul căzut din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură)”, spune sergentul major Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.