FOTO – Atmosferă de mare competiție la Mediaș! Orașul a găzduit două evenimente sportive importante

Cele mai citite

Mediașul a fost capitala sportului în weekend! Șah de nivel național și peste 100 de participanți la Ziua Națională a Înotului.

Municipiul Mediaș a fost, în acest sfârșit de săptămână, gazda a două competiții sportive importante, care au reunit participanți din întreaga țară și au promovat performanța, spiritul competitiv și un stil de viață activ.

Prima dintre competiții s-a desfășurat în perioada 18–19 iulie, la Hotelul BinderBubi, unde a avut loc Turneul U1600 – Memorial „Elisabeta Deliman”, un concurs de șah cu o tradiție de 21 de ani.

Evenimentul a adus la Mediaș jucători din mai multe județe ale țării, alături de tinerii sportivi ai Clubului Sportiv Municipal Mediaș.

Locuri de muncă

Pentru șahiștii medieșeni, turneul a reprezentat o oportunitate importantă de a evolua în fața unor adversari experimentați, de a-și testa nivelul de pregătire și de a acumula experiență într-o competiție de nivel național.

Reprezentanții administrației locale au transmis felicitări tuturor sportivilor CSM Mediaș pentru implicarea și rezultatele obținute, urându-le succes în competițiile viitoare.

Tot în weekend, Bazinul de Înot Didactic din cartierul Vitrometan a găzduit manifestările dedicate Zilei Naționale a Înotului.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură și Clubul Sportiv Municipal Mediaș, în parteneriat cu Clubul Sportiv „Delphin”.

Peste 100 de participanți au luat startul în competițiile organizate cu această ocazie, într-o atmosferă dedicată mișcării, fair-play-ului și promovării unui stil de viață sănătos.

Evenimentul a reunit copii, tineri și adulți, oferindu-le tuturor ocazia de a-și demonstra abilitățile în apă și de a participa la o sărbătoare a sportului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Clădirea „Maria Tereza” intră în șantier. Va deveni una dintre cele mai moderne școli din Sibiu

Monumentul istoric „Maria Tereza” intră în reabilitare. Primăria Sibiu a semnat recent contractul pentru lucrări.Primăria Sibiu a făcut un...

Știri pe același subiect