Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a desfăsurat, joi seara, un exercițiu la un centru comercial din municipiul Sibiu, pe strada Lector.
Scenariul care a stat la baza exercițiului s-a referit producerea unui cutremur cu magnitudine de 8 grade pe scara Richter, la adâncimea de 100 km în zona seismică Vrancea, unda seismică afectând și municipiul Sibiu.
La acest exercițiu au participat peste 65 de pompieri militari din cadrul ISU Sibiu, în sprijinul cărora au intervenit și membri ai Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al operatorului economic.
Astfel, au fost prezente 4 autospeciale de stingere cu apă și spună, o autospecială cu autoscară de salvare la înălțime, oautospecială de cercetare chimică, biologică, radiologica și nucleară, 3 echipaje SMURD dintre care unul cu medic, două autospeciale de transport personal și victime multiple, două containere multirisc și un cuplu chinotehnic
De asemenea, au mai fost trimise în sprijin două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, un echipaj de intervenție din cadrul IPJ, unul de la Jandarmeria Sibiu și Poliția Locală Sibiu, 5 persoane din partea Crucii Roșii și un echipaj din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.
“Având în vedere amploarea exercițiului și antrenarea forțelor specializate pe diferite tipuri de intervenție, scenariul a prevăzut acționarea la o multitudine de situații de urgență, generate ca urmare a producerii unui seism major:
-Intrare blocată – a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru degajarea căii de acces.
-Coliziune produsă între două autoturisme, un număr de 3 persoane au rămas încarcerate – a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare și a echipajului specializat în acordare asistenței medicale.
-Izbucnirea unui incendiu în zona spațiilor tehnice și a tabloului electric – a fost nevoie de intervenția echipajului de stingere.
-Persoane care au fost surprinse de dărâmături – a fost nevoie de intervenția echipajelor de căutare-salvare dar și de cuplul chinotehnic.
Pompierii militari sibieni au intervenit, conform scenariului, pentru salvarea unui număr total de 20 de victime ale cutremurului.
Pe această cale aducem mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestui exercițiu, iar în eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public vă asigurăm că astfel de exerciții sunt benefice nu doar pentru forțele de intervenție, structurile decizionale ci și pentru întreaga comunitate”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.