12.9 C
Sibiu
joi, mai 30, 2024

FOTO: Șofer din Avrig cu alcoolemie uriașă, reținut de polițiști. Avea permisul suspendat tot pentru consum de alcool

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Vineri, polițiștii rutieri din Avrig au reținut un bărbat în vârstă de 47 de ani, localnic, cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Vineri după amiaza, în Avrig, polițiștii rutieri au observat un șofer care nu purta centura de siguranță în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor.

Publicitate

După oprirea regulamentară a autoturismului în cauză, polițiștii au constatat că la volan se află un localnic în vârstă de 47 de ani, al cărui permis de conducere este suspendat din cursul lunii ianuarie a acestui an, după ce a fost prins la volan sub influența alcoolului, rezultatul testării fiind de 1,19 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat).

Publicitate

„De această dată, testarea alcoolscopică a persoanei în cauză a indicat un rezultat de 1,55 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii avrigeanului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Panourile cu inscripțiile în maghiară și germană de la intrarea în Mediaș au fost vandalizate

Persoane rămase deocamdată necunoscute au vandalizat panourile trilingve cu numele localității de la intrarea în Mediaș.Autorul sau autorii au...

Știri pe același subiect