6.2 C
Sibiu
luni, mai 13, 2024

FOTO: Ziua Armatei, marcată în Cimitirul Eroilor din Mediaș

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Municipalitatea medieșeană și Unitatea Militară 01810 Mediaș au marcat, ca în fiecare an, „Ziua Armatei Române“.

Ceremonialul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș, începând cu ora 12:00, în prezența reprezentanților din administrația publică locală, Parlamentul României și Consiliul Local, ai structurilor militare, cultelor religioase, ai instituțiilor de învățământ medieșene și ai societăților comerciale din oraș.

Publicitate

De asemenea, au fost prezenți peste o sută de elevi din școlile medieșene, dar și cetățeni care au dorit să asiste la eveniment.

Publicitate

Manifestarea a constat în ceremonialuri militare și religioase dedicate uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului român, depuneri de coroane și jerbe de flori și un survol al elicopterelor aparținând Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii.

Publicitate

Ziua Armatei României se celebrează în fiecare an în data de 25 octombrie, prilej cu care sunt omagiați toți ostașii români care s-au sacrificat în luptele purtate pentru libertatea și integritatea teritorială a României.

„25 octombrie este ziua în care țara își sărbătorește armata, pe cei care au fost și sunt în slujba ei.

Ne bucurăm că și astăzi la Mediaș locuitorii au fost alături de noi, și ne bucurăm că autoritățile locale sunt mereu alături de armata română și în special alături de unitatea militară din orașul Mediaș.

5 octombrie 1944 reprezintă o cotitură în istoria poporului român, armata română a eliberat Ardealul de Nord de sub ocupația hortistă, în special în zona orașelor Carei și Satu – Mare și cred că este important ca noi, cetățenii români, să ne cunoaștem istoria.

Marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea că un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții“, a declarat comandantul UM 01810 Mediaș, locotenent colonel Vasile Dămian.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Victorie în ultimul meci al sezonului: FCU Craiova – FC Hermannstadt 1-3

FC Hermannstadt a câștigat fără probleme ultima partidă din acest sezon de Superligă, scor 3-1 în deplasarea de la...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect