Patru șoferi au fost descoperiți la volan sub influența alcoolului. S-a întâmplat în Sibiu, Laslea și pe Drumului Național 1.
Joi, pe Drumul Național 1, pe tronsonul Cristian – Săcel, polițiștii rutieri din Săliște au oprit pentru control un ansamblu TIR condus de vătre un bărbat în vârstă de 59 de ani, din județul Hunedoara. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,42 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Orașului Săliște, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Vineri dimineața, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un hunedorean în vârstă de 31 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,63 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Vineri dimineața, în comuna Laslea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Principală. Cu un rezultat de 0,75 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, șoferul în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot vineri, în municipiul Sibiu, în timp ce acționau pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada George Coșbuc de către un sibian în vârstă de 37 de ani. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior recoltării probelor biologice fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.