26.3 C
Sibiu
luni, iulie 15, 2024

Peste 500 de amenzi în weekend pe șoselele din județul Sibiu. Doi șoferi au fost prinși beți la volan

Publicitate

Cele mai citite

În weekend, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au constatat 5 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 34 de permise de conducere, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei.

În Dumbrăveni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 57 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,38 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Copșa Mică, polițiștii rutieri din oraș au oprit un autoturism condus pe DN 14 de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Mureș.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: O minoră din Sibiu a plecat de acasă. Anunțați poliția dacă aveți informații despre ea

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, fără...

Știri pe același subiect