Sibian de 62 de ani, prins băut la volan pe strada Rahovei

Cele mai citite

În municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Rahovei de către un sibian în vârstă de 62 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,54 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În localitatea Laslea, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Dumbrăveni.

Publicitate

Din verificările efectuate de către polițiști s-a constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului este expirată de la începutul acestui an, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat.

În municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier din oraș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Greweln de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,10 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Avrig, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Samuel Brukenthal de către un sibian în vârstă de 28 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,54 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Ultimele știri

ANPC lansează Ghidul 2026 pentru comerțul online: reguli, drepturile consumatorilor și recomandări pentru magazinele online

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat ediția 2026 a Ghidului de bune practici privind piața produselor și...

Știri pe același subiect