5.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Sibienii, vizită în Landshut pentru a sărbători 20 de ani de prietenie

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Sibiul și orașul Landshut din Germania sărbătoresc anul acesta 20 de ani de la semnarea acordului de înfrățire.

Partenerii din Landshut au organizat o serie de evenimente, pe parcursul a trei zile, care să marcheze acest moment aniversar. Primarul Astrid Fodor a fost invitat de edilul din Landshut, primarul Alexander Putz, să participe la manifestări alături de o delegație din Sibiu.

Un moment apreciat al programului a fost cel prezentat de Teatrul de Balet Sibiu – spectacolul „Romeo și Julieta”, pe muzică de Queen. Sala Teatrului din Landshut a fost neîncăpătoare pentru cei 400 de spectatori prezenți, menționează comunicatul transmis de primărie.

Programul manifestărilor a inclus și expoziția intitulată “Memories”, prezentând lucrări fotografice și de acuarelă pe tema Sibiului. De asemenea, publicul a putut participa la momente muzicale și de dans, organizate de partenerii din Landshut – Asociația de Prietenie Landshut – Sibiu/Hermannstadt, al cărui președinte este doamna Dorith Wegmann.

“Cultura, parte importantă din spiritul Sibiului și al orașului Landshut deopotrivă, a fost cea care a unit cele două orașe în această călătorie. De altfel, cultura, istoria și tradițiile au stat la baza colaborării dintre cele două orașe până în prezent. Reafirm deschiderea Sibiului de a dezvolta această colaborare.” a declarat primarul Astrid Fodor la ceremonia găzduită de sala festivă a Primăriei.

La ceremonie au fost prezenți: consilierul prezidențial Sergiu Nistor, Klaus Iohannis, Ramona Chiriac, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Janette Carabașu, consul general interimar al României în München și Michael Fernbach, ministru-consilier și prim-colaborator al Ambasadei României în Germania.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Banca Națională a României și-a deschis porțile

În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României a organizat cea de-a patra...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect