Traficul rutier va fi restricționat în perioada 12 – 13 mai, în zona Centrala Hidroelectrică (CHE) Racovița, din cauza unor lucrări programate la baraj. Măsura va afecta circulația pe sensul de mers Tălmaciu – Racovița, unde șoferii vor fi nevoiți să circule alternativ, pe o singură bandă.
Trafic restricționat pe circa 50 de metri
Potrivit autorităților locale din Racovița, restricțiile vor fi în vigoare zilnic, între orele 09:00 și 15:00, pe o porțiune de aproximativ 50 de metri, în zona lucrărilor.
Recomandări pentru șoferi
Reprezentanții Primăriei comunei Racovița le recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție sporită în zonă, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului aflat la fața locului.
„Vă rugăm să circulați cu prudență, să respectați semnalizarea rutieră și indicațiile personalului din zonă. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis autoritățile locale.
Lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii hidrotehnice din zonă și pot genera temporar întârzieri în trafic.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




