Un sibian a rămas fără camion și lemnele pe care le transporta pentru că nu avea documente legale de transport.
Marți seara, în municipiul Mediaș, pe strada Unirii, polițiștii Secției de Poliție Rurală au oprit un ansamblu rutier condus de către un sibian în vârstă de 44 de ani, ansamblu încărcat cu material lemnos.
„În urma măsurătorilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul transporta cantitatea de 28 de metri cubi de lemn de esență fag, pe avizul de însoțire fiind notată cantitatea de 15 metri cubi de material lemnos de alte esențe.
Date fiind neconformitățile înregistrate, polițiștii medieșeni au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de transport cu orice mijloace al materialului lemnos peste 10 metri cubi fără a deține documente de proveniență.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
FOTO: Arhivă