3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Weekend cu șoferi drogați și băuți pe șoselele din județ

Cele mai citite

În weekend, polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 25 de permise de conducere, au retras 22 de certificate de înmatriculare și au aplicat 571 de sancțiuni contravenționale în valoare de 120.000 de lei.

În Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe strada Măgurii de către un localnic în vârstă de 50 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,81 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Polițiștii din Cisnădie au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Copșa Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 24 de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în comuna Hoghilag.
Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC-5, cannabis, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

În Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Laborator de către un localnic în vârstă de 31 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,88 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În Avrig, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Samuel von Brukenthal de către o localnică în vârstă de 26 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cea aflată la volan nu are permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză, pe numele tinerei s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

În Sibiu, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Oituz. La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 17 ani, din județul Iași, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că tânărul ar fi sustras inițial cheile autoturismului în cauză din imobilul proprietarului mașinii, după care a condus autoturismul pe raza municipiului Sibiu. De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism aparține unui alt vehicul.

În cauză, la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Cercetările în acest caz continuă.

Pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii au oprit pentru verificări un moped condus pe strada Mihai Viteazu de către un localnic în vârstă de 47 de ani. Cu această ocazie, polițiștii au constatat că mopedul este neînmatriculat sau neînregistrat, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce.

Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,89 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, tălmăceanul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Poliției Orașului Tălmaciu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect