FOTO Modernizări în unele gări, confuzie mare în altele: Axente Sever sau Miercurea Băi?

spot_img
Cele mai citite

Dacă unele gări din țară trec prin ample lucrări de modernizare, în cazul stațiilor CFR mici lucrurile nu stau deloc așa. Un exemplu este halta din Axente Sever.

Călătorii care coboară din trenuri în halta din Axente Sever și nu sunt din zonă au impresia că au ajuns la…Miercurea Băi. De o bună bucată de vreme, indicatorul de localitate din halta Axente Sever indică faptul că ai ajuns în Miercurea Băi. Respectivul indicator „tronează” în halta Axente Sever de ceva vreme. A fost „plantat” acolo în locul vechiului indicator care corespundea localității Axente Sever.

Responsabilii de la CFR nu au găsit altă modalitate mai bună decât să-l înlocuiască cu unul care, cel mai probabil, chiar a fost cândva în Miercurea Băi. Au scris peste el cu vopsea numele localității Axente Sever și cam asta a fost. Doar că în timp, vopseaua nouă s-a șters, iar acest indicator, montat în halta din Axente Sever indică o cu totul altă localitate. Acest lucru nu ar fi o problemă pentru navetiști sau călătorii din județ obișnuiți cu traseul trenurilor care trec prin respectiva localitate.

Ce te faci însă cu persoanele străine care ajung în zonă și coboară în….Miercurea Băi, dar de fapt sunt în Axente Sever? Deși numeroși cetățeni s-au adresat primăriei din Axente Sever pentru rezolvarea acestei probleme, iar reprezentanții administrației locale au sesizat acest lucru CFR-ului (care administrează halta respectivă), până în acest moment nimic nu s-a rezolvat. Iar halta din Axente Sever rămâne, potrivit indicatorului, halta Miercurea Băi.

Dacă în Axente Sever există dubii cu privire la numele localității de pe indicatorul din halta CFR, în satul aparținător al comunei, Agârbiciu, nu există nici măcar un indicator care să le arate călătorilor în ce stație se află.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Când va fi repornită centrala de Cernavodă? Ministrul Energiei a avansat un termen

Când repornește reactorul nuclear de la Cernavodă? Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, indică data de 15 noiembrie.Unul dintre reactoarele centralei...

Știri pe același subiect