Nu mai puțin de 830 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii sibieni în minivacanța de Sfânta Maria în valoare de peste 300.000 de lei.
Polițiștii sibieni au intervenit la 312 evenimente, dintre care 221 sesizate prin apel 112.
În urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate 42 de infracțiuni, dintre care 17 contra persoanei, 11 contra patrimoniului, 12 la regimul rutier și 2 alte infracțiuni.
Au fost aplicate 830 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 300.000 de lei.
În perioada menționată, s-a intervenit în 39 de cazuri de violență domestică, cu această ocazie fiind emise 4 ordine de protecție provizorii.
Pe linie rutieră, polițiștii sibieni au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 42 de permise de conducere, au retras 35 de certificate de înmatriculare și au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale în valoare de 220.000 de lei.
Peste 600 de conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
În Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Rășinari.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,96 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În afara localității Boița, polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe DN 7 de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Vâlcea.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În ambele situații au fost deschise dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.