Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 20 aprilie 2018 „Bursa generală a locurilor de muncă” în Sibiu (la Sala Redal Events, str. I. Sebastian Bach nr.4, Cartier Lazaret) şi Mediaş (la Casa Schuller, Piaţa Regele Ferdinand I, nr. 25), începând cu ora 9.30.
„Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente, care să permită realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt. Agenţii economici care vor participa vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, este gratuită”, transmit organizatorii.
Prin intermediul bursei generale a locurilor de muncă organizate anul trecut au fost angajate 53 de persoane.
În cadrul acţiunilor întreprinse de AJOFM Sibiu în vederea identificării locurilor de muncă vacante au fost trimise invitaţii unui număr de 110 agenţi economici din judeţ. Până la această dată 31 dintre aceştia au confirmat deja participarea la bursă, (24 la Sibiu şi 7 la Mediaş) punând la dispoziţie 687 locuri de muncă vacante (652 la Sibiu şi 35 la Mediaş).
Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare şi se adresează meseriilor/calificărilor următoare: montatori subansamble, operatori la maşini unelte, operatori confecţioneri,lucrători comerciali, stivuitorişti, muncitori necalificaţi şi altele, oferta fiind completată de posturi pentru persoane cu studii superioare (economişti, ingineri de sistem în informatică, ingineri proiectanţi, ingineri textile pielărie, traducători limba germană etc.).
Angajatorii care doresc să participe la bursă pot să contacteze Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel. 0269/210882 sau fax. 0269/230089 sau Agenţia Locală Mediaş, str. Comandor Dimitrie Moraru, nr.3,tel. 0269/843731, fax 0269/846710.




